Marea Lojă Masonică din Pará este o organizaţie suverană şi independentă, cu o guvernare şi o responsabilitate ritualistică şi administrativă. Nu împarte autoritatea sa cu nimeni şi nu face subiectul supunerii faţă de o altă Putere Masonică, naţională sau străină.
Astfel constituită, în interesul de a guverna mai bine Masonii din Frăţie, prin reprezentarea generală şi echilibrată, Marea Lojă Masonică din Pará are ca principii dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de Brazilia, faţă de Umanitate şi Familie; şi, ca obiectiv, promovarea toleranţei, a respectului şi a dragostei fraterne, cele care garantează libertatea de conştiinţă şi libera manifestare a gândurilor prin Moralitate şi prin supunerea în faţa legilor Ţării, cele care vor permite, cu virtute şi înţelepciune, executarea sublimului ideal Masonic - Pacea Universală, pentru înfrăţirea popoarelor.
În calitate de supremă autoritate administrativă şi liturgică, Marea Lojă Masonică din Pará este unica Putere din care enamă Legile şi Regulamentele pentru guvernarea Lojilor şi Masonilor jurisdicţiei sale. Astfel, de asemenea, doar aceasta poate modifica, revoca sau anula aceste Legi şi Regulamente, mereu respectând Constituţiile lui Anderson, Vechile Tradiţii, Landmark-urile şi Legile Simbolismului.